Dimineata ma indrept spre statia de tramvai. Oameni adunati pe ambele peroane asteapta incordati. La trecerea de pietoni, aceeasi pentru ambele statii, se imbulzesc altii, dornici de inca o zi superba la serviciu. ![]()
Desi tramvaiele vin din sensuri opuse toata lumea se concentreaza in acelasi sens, spre trecerea de pietoni. Cum au pus piciorul pe peron, noii veniti sunt asteptati in tabere, fiecare om de pe peron spera ca tabara lui va mai creste, ca cel nou li se va alatura, ca e “de-al lor”. Cand se petrece acest lucru, invingatorii se uita pe peronul advers cu infatuare si superioritate, randurile sporite freamata si cei noi preiau insesizabil lupta coperonistilor. Invinsii coboara privirea si imping cu varful pantofului o piatra imaginara sau se uita daca vine tramvaiul lor.
“- Macar de-ar veni al nostru primu’!” isi regleaza ei balanta. Si vine, asa ca fiecare castiga cate ceva.
Dar stai!, uite ca a mai reusit unul sa treaca strada, vine alergand, ii flutura plasuta, ochii ii sunt atintiti pe ultima usa ca si cum ar tine-o deschisa cu puterea mintii, in timp ce in gand spera: sa il vada vatmanul venind, sa nu se faca verde, sa nu se inchida, sa nu…



