Intermitente

Cate carti ar ramane neapreciate daca nu ar fi traduse… Nu s-ar mai regasi pe listele tuturor cu cele mai bune carti citite, ar sta pe rafturi ca niste cutii incuiate carora li s-a pierdut cheia.
Daca nu ar exista “traducerea in romana de…”, ati putea folosi multe dintre carti ca pe obiecte de decor in biblioteca. Daca nu faceti asta deja.

Sunt multe lucruri de apreciat la o carte care iti place: subiectul, stilul, personajele, ironiile, dialogurile, vocabularul, documentarea, readucerea in memorie a unor momente uitate, firul actiunii, geniul scriitorului, surpriza, mirarea, multumirea, etc.

Toate aceastea nu sunt posibile daca nu cunosti limba autorului X si pe-a lui Y, si pe-a lui Z, sau, daca nu traduce cineva cartea.

Traducatorul e, poate, la fel de important ca scriitorul. O traducere buna nu inseamna o traducere corecta.
O traducere corecta poate face orice elev care a invatat limba respectiva la scoala.
O traducere buna! Eh, asta e altceva. Pentru asta, trebuie mai intai sa citesti cartea in intregime, sa iti placa indeajuns incat sa te decizi sa o traduci. Poti sa faci o pauza in care sa iti inchipui cateva fraze mai interesante, cum le-ai traduce incat sa nu isi piarda din impact, cum traduci un joc de cuvinte, cum pastrezi insinuarile, cum inventezi. Un traducator trebuie sa fie creativ.

De doua zile incerc sa citesc Intermitentele mortii de Saramago. Traducere: Georgiana Barbulescu. Uneori imi dau seama de intentiile autorului, de stilul lui. Asta cand nu citesc o fraza lunga de jumatate de pagina care in loc sa creeze un moment de suspans sau un labirint de cuvinte pe care vrei sa-l rezolvi se prelungeste intr-o gramada de cuvinte asezate pentru ca suna bine, pentru ca sunt neologisme, fara continuitate, aruncate in sila. Alteori dintr-un dialog valmasit, separ personaje.

Dialogul incepe de la mijlocul randului, unde a ramas cu ultimul punct si se continua, majuscula dupa virgula, dupa virgula pana la sfarsitul sau,…si al meu, inevitabil. Nu stiu cine a ales sa arate asa,

Non identitati III – “Profesionistii”

Zici profesionist si te gandesti la unul care isi face treaba cum trebuie. Unul priceput. Profi…, nu? Pliiiin de profesionalism. Stie meserie.

Ca sa nu existe confuzie si eu tot la ei m-as referi. Numai ca acestia sunt foarte greu de gasit sau foarte scumpi si usor de gasit sau orice alta combinatie nefasta pentru cautator.

Binenteles ca acest neajuns se datoreaza tot lui Ceausescu. Dupa ani de glorie in care fiecare stia exact ce trebuie sa faca si facea ce stia pentru ca avea unde sa practice si unde sa locuiasca, chiar daca era la MD, a venit privatizarea, disponibilizarea, deprofesionalizarea, reincadrarea…

Tot personalul din fabrici si uzine

Toamnă

Bine ai venit in Blogaritm ©<–click

într-o noapte sărată
a adormit vara
întinsă pe-o parte

fire subţiri de nisip
i se prelingeau de pe spate
înapoi pe pămînt

frunzele arse de soare
s-au desprins pe nesimţite
din capaci
cazînd una pe secundă
cu sunete înfundate

timpul s-a lungit
să le privească
leneş
făcîndu-le,
dintr-un capriciu,
să rămînă suspendate
pe muchie

Chiar crezi?

Se intimpla miracole peste tot in jurul nostru, toata lumea aude, stie, vede. Oricare credincios a avut parte de cite unul mai acatarii. Ca sa le primesti trebuie sa indeplinesti o conditie mica, de fapt, ce vorbim? nici macar nu e o conditie, e o …

Ce e credinta?

Toti va aduceti aminte sau ati citit prin manualele alternative (s-a introdus asta?) despre cozile la alimente din perioada comunista. Pentru unii amintirea plasei lasate la rand sau ciocolata-raritate e acum una din caracteristicile pe care le atribuie vremii respective. Pentru altii e doar o inchipuire neclara a unor timpuri intunecate si “rele”.

Acum accesibilitatea oricarui produs nu este ingradita decit de buzunar, cozile sunt de domeniul trecutului cu exceptia celor pentru chestii gratis (antene tv la abonamente) si pentru credite (coada psihologica).