Haina cartii

Coperta unei carti se ocupa de promovarea acesteia (pe langa protejarea continutului). Cartilor care nu au nevoie de promovare de acest fel putem sa le punem o coperta neagra si o cruce si am rezolvat framantarea.

Daca autorul decide cum va arata coperta sigur pe aceasta se va gasi viziunea sa asupra subiectului sau macar cea mai reprezentativa imagine.
Ar fi interesant sa poti vedea imaginea cea mai sugestiva pentru cel ce a scris cartea.
Pentru acest motiv as vrea sa se scrie pe carte cine a ales coperta. Daca imi place un autor ma intereseaza sa vad cum isi alege imaginile.

Daca editura alege cartea, lucru prea putin surprinzator, atunci imi explic niste, mmm, serii.., sa le zic prin care nu cartea iese in evidenta ci apartenenta ei la mai sus numita.
O carte perfecta e gandita in cele mai mici detalii. (Asta pentru aia care vorbesc de continut.)

Intermitente

Cate carti ar ramane neapreciate daca nu ar fi traduse… Nu s-ar mai regasi pe listele tuturor cu cele mai bune carti citite, ar sta pe rafturi ca niste cutii incuiate carora li s-a pierdut cheia.
Daca nu ar exista “traducerea in romana de…”, ati putea folosi multe dintre carti ca pe obiecte de decor in biblioteca. Daca nu faceti asta deja.

Sunt multe lucruri de apreciat la o carte care iti place: subiectul, stilul, personajele, ironiile, dialogurile, vocabularul, documentarea, readucerea in memorie a unor momente uitate, firul actiunii, geniul scriitorului, surpriza, mirarea, multumirea, etc.

Toate aceastea nu sunt posibile daca nu cunosti limba autorului X si pe-a lui Y, si pe-a lui Z, sau, daca nu traduce cineva cartea.

Traducatorul e, poate, la fel de important ca scriitorul. O traducere buna nu inseamna o traducere corecta.
O traducere corecta poate face orice elev care a invatat limba respectiva la scoala.
O traducere buna! Eh, asta e altceva. Pentru asta, trebuie mai intai sa citesti cartea in intregime, sa iti placa indeajuns incat sa te decizi sa o traduci. Poti sa faci o pauza in care sa iti inchipui cateva fraze mai interesante, cum le-ai traduce incat sa nu isi piarda din impact, cum traduci un joc de cuvinte, cum pastrezi insinuarile, cum inventezi. Un traducator trebuie sa fie creativ.

De doua zile incerc sa citesc Intermitentele mortii de Saramago. Traducere: Georgiana Barbulescu. Uneori imi dau seama de intentiile autorului, de stilul lui. Asta cand nu citesc o fraza lunga de jumatate de pagina care in loc sa creeze un moment de suspans sau un labirint de cuvinte pe care vrei sa-l rezolvi se prelungeste intr-o gramada de cuvinte asezate pentru ca suna bine, pentru ca sunt neologisme, fara continuitate, aruncate in sila. Alteori dintr-un dialog valmasit, separ personaje.

Dialogul incepe de la mijlocul randului, unde a ramas cu ultimul punct si se continua, majuscula dupa virgula, dupa virgula pana la sfarsitul sau,…si al meu, inevitabil. Nu stiu cine a ales sa arate asa,

Cand stiinta se intalneste cu religia, varianta Capek

Timpul cel mai potrivit pentru o carte e timpul cand intelegi totul fara a fi nevoie a-l irosi cu o a doua citire. Cand ai chef de citit, cam fortezi timpul unei carti.
Cateva elemente:
Carburatorul – un mecanism cu “ardere perfecta” care necesita o cantitate infima de materie (orice fel de materie…) pentru a produce energia necesara sa ii sustina operarea constanta “luni in sir”. Efecte secundare: produce Absolut.

Vian-Abaluta-Cioran

Ma hotarasem sa citesc, in sfarsit, Toamna la Pekin. Ca sa atenuez introducerea brutala in lumea lui Vian am inceput cu prefata, evitand cu tact pasajele care mi-ar putea dezvalui prematur vreo e(in)volutie. Nu-mi plac frazele in care prefatatorul se hotaraste sa sumarizeze intreaga carte omorandu-ti astfel orice chef de a o mai citi in urmatoarele 3-4 luni, dupa care mai uiti cate ceva. Nu a fost cazul.
Iata-ma, deci, in plin avant prin absurd, in care nu e vorba dupa cum v-ati astepta, nici de vreo toamna (propriu-zisa), nici de Pekin, cu toti receptorii deschisi. [Avand in vedere ca nu scriu inca prefate voi dedica un articol acestei carti in care daca nu voi strica toate surprizele, macar voi determina pe cativa sa o citesca.] Imi inchipuiam, inca o data, cu mirare si bucurie cum se formeaza personaje si imagini in mintea unor oameni care dispun si de abilitatea de a le transpune pe foaie si-mi dau seama cu stupoare ca nu stiu boaba de franceza.
Sa poti traduce cartea asta trebuie sa-ti placa, sa dispui de ceva imaginatie, sa te cuprinda acelasi (pre)sentiment pe care l-a avut scriitorul si pe care il transmite vreunui cititor oarecare.
Aici intervin Constantin si Gabriela Abaluta , pe care ii respect pentru o treaba bine facuta. Nu am cautat celelalte carti ale lui Vian sa vad daca tot ei sunt responsabili, dar cel putin la Spuma zilelor as inclina spre duo.
Uitam sau nu vedem lucrurile care sunt chiar in fata noastra, dintr-un avant uneori stupid de a cauta mistere in toate umbrele. Detectivi de ocazie cu caietul de presupuneri la subrat.
O carte e frumoasa pentru ca multi oameni “lucreaza” la ea.
Era un articol printr-un ziar despre scriitorii din umbra, cei ce scriu carti pentru altii, un fenomen din ce in ce mai prezent, acum ca expunerea “cu stil” pe care o abordeaza celebritatile e fie o autobiografie , fie o carte “de viata” cu numele si mutra lor pe coperta.
Ziarul mai sus mentionat are si o revista-sora in al carei numar din august sunt doua scrisori de la E.M. Cioran. Ma rup de inca 6,5 lei (impreuna:ziarul si revista, fac 10 lei, hmm..) si o cumpar ca sa gasesc ca scrisorile sunt de la Cioran catre Abaluta, cu referire la cateva poeme pe care acesta din urma i le trimisese.
Textele au fost scrise in franceza cu exceptia unor cuvinte in romana de catre un Cioran instrainat, care cere ingaduinta pentru conditia sa.

“…parasind Romania … am observat cu mare regret, ca sute de cuvinte pline de forta imi scapa si n-as vrea nicidecum, ca sa inteleg sensul, sa recurg la dictionarul unei limbi care a fost si a mea si este, dupa parerea mea, cea mai poetica din toate limbile latine. Sunt din nefericire un instrainat. Aratati-mi, va rog, oarecare ingaduinta pentru aceasta conditie, de care numai Istoria e responsabila.”

Acum o sa caut si citesc ceva de Abaluta.

Despre carti

voi scrie azi, poate si maine si din cand in cand in mod sigur. Trecand peste ce reprezinta o carte in conceptia individuala si colectiva o sa incep de la primul amanunt.

Cum alegi o carte?
Cea pe care o citesti acum, de exemplu, cum ai ajuns la ea? Alegem carti dupa nevoi (mai mult sau mai putin spirituale ):
-pentru invatat;
-pentru informare;
-pentru relaxare;
-de plictiseala si sa treaca timpul (in calatorii);
-sa nu ramai pe-afara (subiectului);
-la moda (bestseller);
-recomandate;
-scrise de autorul X (pentru ca ai mai citit si ti-a placut, pt ca e notoriu);
-carti de care nu ai auzit niciodata (sau din intamplare);
-(tot)ce gasesti in biblioteca;
-pt ca ai primit un cadou;
-pt ca titlul ti se pare interesant;
-pentru ca e mai mica si scrisul e mai mare si o sa citesti mai repede.

Ar fi bine de citit cel putin o carte din fiecare categorie.

Al doilea amanunt ar fi: cat de indulgent esti cu o carte?
Ma refer la cele in care inceputul e plictisitor, plictisitoooooor, băăă, hai odata cu subiectul alaaa!!!
Eu am invatat dintr-o carte pe care am citit-o demultisor ca in functie de rabdarea fiecaruia (la mine mai mare) poti sa acorzi si un intreg capitol pana renunti la ea. In felul asta cam stii ce se intampla, daca vrei sa (iti) motivezi de ce ai renuntat sa o citesti si poate mai incolo chiar e interesanta.
Ce ai pierdut daca nu e? Ceva timp, dar ai macar o idee pe ce l-ai pierdut.
Sunt carti la care merita sa te plictisesti la inceput, incercati.

Cu ce ramai?
Sunt carti pline de informatii de tot felul si-s unele din care iei doar o chestie, poate ar fi bine sa o notezi undeva, sigur o sa uiti numarul paginii dupa o saptamana.

Introducerea in categorie a fost facuta de cartea lui Mircea Luca, “Cele patru dimensiuni ale memoriei”. Da, nici eu n-am mai auzit de el, e un fost (cred ca a si murit )profesor la Universitatea Bucuresti.

Ce-o sa fie mai departe om vedea. Am incalecat pe-o sa.

“Cele patru dimensiuni ale memoriei”

Schwarz
…
Lumea pe care o reprezinti ma intereseaza din ce in ce mai putin; ce e batranetea decat o inchidere gradata in sine?
Mai mult de atat. Oare nu esti in stare sa vezi ca reproducrerea amintirii e un fel de viol al cunostiintei, ca autopsia cea mai ingrozitoare nu e cea a carnii, ci descompunerea mintii in ganduri, dorinte, sentimente…?
Lasa-ma sa cred in unicitatea actului trait, in imposibila lui repetare, chiar in memorie.
….

Nelu
…
Poza asta?
Zice: Uite-te bine!
Ce sa vaz eu in poza aia? Unu…cu palarie de pai pe-o ureche si o tigara, din aia groasa si neagra in coltul gurii:
-Asta-i Churchill, zic.
-Nu-i Churchill, zice, asta-i leguma.
Zic:
-Leguma?…Asta-i un porc, domnu’.
Se uita la mine suparat, da’ vad ca nu-i suparat. Se uita numa’ asa, ca adica unde-i respectul de trebe sa-l mai aratam din cand in cand… prin lume…ca altfel se ofileste si nu mai deosebesti intre porci si magari.
-Nu e porc, ma! zice, parca mi-ar fi luat vorba din gura, asta-i magar, ma, magar ca tine!
…Zic:
-Pai daca asta-i magar, si eu magar, cum facem sa nu ma simta?
Se uita la mine atent sa vada daca-mi bat joc de el si vede ca-mi bat joc de el.
… )

…Eu eram sigur ca domnu’ Schwarz nu dormea, asa ca n-am inteles, deci i-am zis imediat:
-Am inteles.

Comisarul

… te voi servi si pe dumneata, la fel cum ii servesc pe putinii mei vizitatori, cu o ceasca de cafea “Inka” pe care ti-o voi aduce intr-un pahar de plastic “Alpinist”. Si voi adauga acestei superbe tratatiuni o tigara superlunga “Cismigiu”.
Nadajduiesc sa nu te supere aceste neisemnate jocuri ale spiritului…

Blondu’
…
Zic deci! Iaca ca iese barbatul, iaca ca iese si Leguma, ies amandoi in curte si barbatu’, individu’ din birja ii zice lu’ Leguma:
-Tata socrule, tu fii tare ca o stanca, nu uita ca esti romanca!
Poate n-a zis chiar asa. Eu am auzit numai inceputul si restu’ m-am gandit ca treb’e sa fie cum ti l-am spus mai ‘nainte, ca am in bucatarie un stergar cusut de mana, alb pe fond rosu, dom’le, o minunatie! si scrie pe el cum ti-am spus: ” Tu fii tare ca o stanca, nu uita ca esti romanca!”
….
Se uita la mine de sus si-i picurau pe obraji picaturi mari, stralucitoare si galbene, stele, dom’le, sau felinare.
…

Mircea Luca