In statia de tramvai

Dimineata ma indrept spre statia de tramvai. Oameni adunati pe ambele peroane asteapta incordati. La trecerea de pietoni, aceeasi pentru ambele statii, se imbulzesc altii, dornici de inca o zi superba la serviciu. 
Desi tramvaiele vin din sensuri opuse toata lumea se concentreaza in acelasi sens, spre trecerea de pietoni. Cum au pus piciorul pe peron, noii veniti sunt asteptati in tabere, fiecare om de pe peron spera ca tabara lui va mai creste, ca cel nou li se va alatura, ca e “de-al lor”. Cand se petrece acest lucru, invingatorii se uita pe peronul advers cu infatuare si superioritate, randurile sporite freamata si cei noi preiau insesizabil lupta coperonistilor. Invinsii coboara privirea si imping cu varful pantofului o piatra imaginara sau se uita daca vine tramvaiul lor.
“- Macar de-ar veni al nostru primu’!” isi regleaza ei balanta. Si vine, asa ca fiecare castiga cate ceva.
Dar stai!, uite ca a mai reusit unul sa treaca strada, vine alergand, ii flutura plasuta, ochii ii sunt atintiti pe ultima usa ca si cum ar tine-o deschisa cu puterea mintii, in timp ce in gand spera: sa il vada vatmanul venind, sa nu se faca verde, sa nu se inchida, sa nu…

A fi sau a nu fi… tu insuti

“Asculta cuvintele rastogolindu-se din gura ei, unele erau rotunde ca merele, altele ascutite si subtiri, altele pufoase ca fularul alb de asta iarna, unele miroseau a cozonac (sau cel putin asa i se parea), altele semanau cu cantecul acela pe care obisnuia si acum sa i-l mai cante inainte de a adormi, unele erau lumini sau stele. Le repeta pe fiecare de mai multe ori pana semanau cu cele auzite…”

Invatam sa vorbim ascultandu-i pe altii, ne formam gesturi privindu-i pe altii, invatam citindu-i pe altii, ne privim in oglinda imitandu-i pe altii, cantam ascultandu-i pe altii, traim imitandu-i pe altii. Suntem tot ceea ce este in jurul nostru. Ba chiar facem, din cand in cand, cate o pasiune

Non identitati III – “Profesionistii”

Zici profesionist si te gandesti la unul care isi face treaba cum trebuie. Unul priceput. Profi…, nu? Pliiiin de profesionalism. Stie meserie.

Ca sa nu existe confuzie si eu tot la ei m-as referi. Numai ca acestia sunt foarte greu de gasit sau foarte scumpi si usor de gasit sau orice alta combinatie nefasta pentru cautator.

Binenteles ca acest neajuns se datoreaza tot lui Ceausescu. Dupa ani de glorie in care fiecare stia exact ce trebuie sa faca si facea ce stia pentru ca avea unde sa practice si unde sa locuiasca, chiar daca era la MD, a venit privatizarea, disponibilizarea, deprofesionalizarea, reincadrarea…

Tot personalul din fabrici si uzine

“Nu stiu”

De vorba cu superiorii:

Subconstientul reactioneaza fara acceptul constientului si fara dare de seama la o multime de factori. Dintre acestia voi lua in discutia din acest articol doar ceea ce ma intereseaza, i.e. negatiile, diverse forme de refuz, interpretabilele. Efectul acestora creeaza intre interlocutori piedici mai mari sau mai mici in functie de felul si momentul in care sunt folosite. Fireste un “nu” strasnic si verde in fata nu mai lasa loc de indoiala si bullshit subconstient.

Sa vorbim despre

Paradoxal sau firesc?

Respectul se acorda by default persoanelor pe care nu le cunosti sau se incadreaza intr-o anume categorie (batrani, superiori, clienti, oameni de la care vrei ceva: casieri, vanzatori, intermediari), dar se castiga de catre cei pe care ajungi sa-i cunosti.

Cum adica? Unele functii si varste au incluse in pachet respectul? Pe ce criterii se acorda el sau se subinteleg din denumire?

Ex: Batran de cca 80 de ani, cetatean al urbei X

Non identitati II – “Cum nu-ti alegi numele”

Cred ca fiecare dintre noi, oamenii, am trecut sau vom trece la un “moment dat” prin acea clipa de maxima contractie inspirationala: alegerea unui nume.
Nu conteaza prea mult pentru cine alegi numele, actul in sine devine o cautare febrila prin cotloanele memoriei, arborelui genealogic (in prezent mai rar), internetului si show-biz-ului international.
Da ba, ce daca pe catelusa mea o cheama Naomi Campbel? Ai un nume mai inspirat? Sa-l auzim!

In mod sigur acest act creator nu se incheie cu succes daca nu multumeste cel putin jumatate din cunostinte si o lasa cu gura cascata si plina de invidie pe cealalta. Cat despre cel numit, ehh, are el timp sa se obisnuiasca…

In spirit avangardist sugerez viitoarelor mamici si viitorilor tatici sa se gandeasca la cum ar putea afecta personalitatea unui copil, dealtfel “extrem de inteligent”, procopsirea cu un nume demodat. Daca acum e la moda Jennifer Lopez (la scoala tot Jeni or s-o strige ), peste vreo 5-6 ani o sa aveti parte de alte surprize.  Mai norocosi sunt fanii Madonnei, cantareata aceasta o sa profeseze vreo 100 de ani, nici nu vreau sa ma gandesc cat o sa traiasca.
Desigur, exista o varietate mult mai mare de nume de fete, la baieti e mai greu sa integrezi in peisaj un Brad sau un Tom pe langa neaosul Ionut&Co.
Pentru satisfacerea acestora din urma (parintii, fireste) ramane intotdeauna varianta unui animal de casa.
Cum si la noi a patruns pe nesimtite un aer orient/occident(al) in mai toate domeniile “artistice”, se face respirat si la prenume, care mai de care mai exotice si cu mai multe “y-uri” (Maya, Alexya, Jennyfer, Mayrei, Myoara , etc). Daca pot pune doi y intr-un nume cred ca se declara multumiti.
Nu mai sunt la curent cu al doilea prenume, lucru pe care nu prea l-am intalnit la alte natii, dar cred ca inca este cuviincios sa ai un prenume de sfant. Amin! Ca nu “rimeaza” cu Popescu si numele de sorginte straina nu mai conteaza prea mult.

Nu se mai gandeste nimeni ca noi avem cel mai melodios nume, la propriu, Mirela (acum suna a tanti care sta la poarta pe ulita), ca putem purta numele unei flori, Margareta, sau mai general Flori, ca, ca…
Sigur le cititi si vi se par banale. Banalul unora – originalul altora.
Ma intreb pe cand oare romancele isi vor grabi nasterea pentru ca anul Boului de Pamant are niste previziuni cam naspa .

ps. nu pot sa-l omit pe omniprezentul baiat, blondut cu chica, …Marius sa zicem, care era stiut in cartier pentru ultimele noutati in materie de haine copii aduse din Germania si masinuta cu telecomanda pe care o teleghida cu placere draceasca in picioarele tuturor babelor si cainilor lor scosi seara la plimbare.

Non identitati

Ce ne deosebeste de ceilalti? Ce ne face speciali sau unici (termen preferat de multi pentru a se diferentia la modul aparent general si modest de restul)? Ce mostenim, ce copiem, ce invatam din ce copiem, cum ne dorim sa fim vazuti, cum suntem de fapt?
Pentru cine nu poate retine lista de la piata poate parea incredibil ca un dentist din nu stiu ce tara a reusit sa retina 2700 de combinatii de carti de joc in mai putin de-o viata. Dar in cateva ore?! Sau ca o profesoara de istorie stie toate melodiile care au fost pe locul 1 din topuri incepand cu anii 1960 si face asta doar ca pe o distractie sau un test. Oricine poate pentru ca sunt lucruri care se invata, exista metode testate deja de altii (he), poti chiar sa faci o combinatie proprie pe care sa o prezinti drept unica. Sau ca niste elevi din China pot sa faca calcule dificile cu numere mai mari de 6 cifre in mai putin de un minut. Inchipuieste-ti doar ca un kilogram de rosii si doua seturi de sosete reprezinta un marinar furios. Usor, nu?
Problema sau solutia (?) este ca totul a fost facut inainte iar noi trebuie doar sa folosim cele mai usoare metode, cele mai scurte drumuri pentru ca putem obtine astfel succes garantat procentual.
Dupa ce ai citit o carte care te-a marcat sau ai auzit un interviu cu o persoana la ale carei idei reactionezi poti sa aderi la o miscare, o scoala, un partid politic, o categorie, o data, de mai multe ori. Pentru ca felul in care gandesti se schimba sau te plictisesti din lipsa de viitor. Un individ adaptabil si flexibil are sanse mari sa evolueze mai rapid decat unul rigid chiar daca e inconsecvent. De nedorit este sa fii prea flexibil sau de-a dreptul naiv.
Ce daca semeni cu cineva, prezentarea sa fie diferita. Fiecare are un model pe care il urmeaza, constient sau nu. Numai sa nu-l urmeze intocmai.
Pamuk vorbeste in una din cartile sale, cea neagra, de manechine. Cele pe care le pui in vitrina.
Admir in oarece masura indivizii care amenajeaza vitrinele cu manechine. Trebuie sa pui hainele “potrivite”, sa le imbraci cred ca e un chin (cel putin pana te obisnuiesti), unele au si pantofi (oare ii spune vanzatoarea vreunui client: Nu ii mai am decat pe cei cu care e incaltat manechinul, ii vreti? ) sau se considera secondhand? (asta merge si la pantofi, secondhand?)), combinarea cu alte obiecte de decor, pozitia mainilor, picioarelor, peruci, fete fara personalitate. La chinezi sunt oare manechine cu ochi migdalati, exista manechine black, e oare fata eternului manechin cea mai ravnita? Probabil ti-e mai usor sa te inchipui in hainele alea daca are anume trasaturi. De exemplu am vazut niste manechine cu capatani imense si fete de cartoon si nu am retinut niciodata cu ce erau imbracate. Copiii manechin sunt si mai urati.
Ce gesturi ar putea avea un manehin, pe langa hainele cu care este imbracat, ce te-ar putea atrage? N-am vazut niciunul care sa-ti faca semn cu degetul sa intri, care sa-ti faca cu ochiul, sa se tina de umeri cu alt manechin, sa-si sufle nasul, toate au gesturi exagerate-teatrale sau prea banale.

Sunt expresii ale fetei care arata anumite emotii, expresii pe care le avem cu totii, uimire, frica, bucurie, tristete, scarba. Gesturile cu care asociem aceste emotii sunt aceleasi la grupe mari de oameni, insa se pot diferentia de la o natie la alta. O miscare de negare din cap pentru noi poate insemna aprobare la altii.
Gesturile sunt ce ne diferentiaza, zice Galip, cele pe care le faci cand nimeni nu te urmareste, cand te trezesti. E adevarat si gesturile se pot copia dar cand esti singur tot pe-ale tale le folosesti.
Cum tii mana cand fumezi, cum iti indepartezi parul de pe fata, cum te scarpini in cap, cum faci pasii, cum tii degetele cand explici ceva, cum te porti cand vorbesti la telefon, cum zambesti.

Si pentru ca nu mai stiu exact care era scopul acestui articol sau daca avea vreunul, poate nu e o ideea atat de rea sa faci o afacere cu manechine mai realiste, mai umane. Cel putin din punct de vedere comercial.

Vizuale

Asaaa, ramasesem la imagini.
Pentru ca suntem nevoiti sa mergem cu ochii deschisi nu ar trebui sa ratam nicio informatie vizuala din mediu, lucrul cam nasol pt creier, deoarece s-ar incarca inutil cu informatii de care te poti lipsi. Ce-ti trebuie sa stii ca in metrou pe banca din fata ta stateau de la stanga la dreapta o tanara cu par drept si breton, cercei verzi, casti, tricou galben, alunita pe nas, pantaloni 3/4 albastrii cu pense si buzunare, un mos in costum de acum 60 de ani si freza pe-o parte care citea un ziar cu multe poze, doua doamne impachetate in camasi cu dantela si maneci bufante, pantofi lacuiti si genti imense, ca langa usa din stanga cineva aruncase o cartela folosita pe care o indoise in prealabil… ? Inutil, norocul nostru ca sunt niste sisteme prin creier care impiedica incarcarea cu informatii de care nu avem nevoie sau cel putin face un overwrite la amintiri care nu sunt folosite/de folos. Exista totusi unele informatii sau urme ale acestora care sunt transmise subconstientului si care se reactiveaza la urmatoarea intalnire cu declansatorul sau ceva asemanator lui.
Altfel sta treaba cand aceeasi imagine ni se repeta de cateva ori in fiecare zi/saptamana, lucru pe care mizeaza toate panourile publicitare. Ar mai fi de luat in considerare spatiu pe care il ocupa, vizibilitatea (marimea fontului, panoului, spatiului din jur, bla), locatia(raftul de la nivelul capului sau raftul de sub el in magazin, intersectiile mari, peretii statiilor sau in general unde astepti sau te opresti sa faci ceva ), si mesajul.
Mesajul & imaginea trebuie sa aiba un impact cat mai mare asupra trecatorului care e transmis apoi subconstientului. Sa luam culoarea folosita fara a intra in semnificatii oferite de studii si altele. Pai verde il vezi peste tot in natura, e iarba, primavara, proaspat, fresh, galben e soarele si grana patriei (mai zice asta in abecedar?), e leneveala, nisip, albastrul e cerul, marea, libertatea, alba ca zapada.
Ce scrie trebuie sa creeze legaturi cu chestii pe care omul le cauta in mod frecvent si de care are nevoie fizologic (mancare, apa, sex, somn) sau mai sus in piramida respect, siguranta, apreciere (asta daca treci de primele). De asta exista jocuri de cuvinte, rime, indemnuri, intrebari cheie.
Si iata-ne ajunsi la imagine. De ce nu se multumesc aia de la mk cu restul? Pt ca si daca nu te opresti in intersectie si daca nu stii sa citesti (poate e in alta limba ), vezi si trebuie sa vezi ceva care sa lase o urma ce poate fi reactivata sau te roade pana vezi ce e cu ea.
Si cand te gandesti ca totul a pornit de la mesajele de pe pachetele de Kent. E clar pentru orice fumator si/sau nefumator ca imaginea are efect mai mare, mai ales daca este una urata. Ma intreb cati s-au lasat de cand au fost introduse? Cred ca singurul efect al introducerii acestor averismente vizuale este sa te lasi de fumat … Kent . Ca sunt destule si inca ieftine.
E ironic ca dupa secole in care marile firme producatoare de tigari s-au batut in reclame care mai de care pe la televizor si nu numai, acum isi fac doar reclama unde mai au voie, pe pachete si asta e antireclama
De aia sunt atatea promotii. (huu Kent pt promotia aia de asta iarna cu Japonia, ca n-am castigat inca).
In semn de protest, acest articol va fi privat de orice informatie vizuala. Multumesc.