Doppelganger

Doppelganger is a sort of an alter ego, a double,  a term coined by german romantic writer Jean Paul. Some medical experiments have linked this idea with the failure of the left temporoparietal junction, a part of the brain that manages the sensation of your own image: position, location, posture.

I’ve just finished the second book by Murakami, My lover, Sputnik and i made the connection between him and David Lynch. Murakami uses the idea of the doppelganger AND the hair turned white over night after Lynch did.

This involves The Man form another place, a carousel wheel, blocked memories, dreams, looking inside, surrealism and a pink lama. Let’s just say i like connections.

I don’t think Lynch could direct something other than his own dreams and thoughts, his films are so personal.

I will be back with Murakami, …

Norwegian Wood – Haruki Murakami

It’s time to write about this book before it dilutes into all the other books I’ve read since and infinite thoughts that strive to get a place in my memory. This was the first book i read after a pause of a few months in which anything i tried ended up as not interesting before reaching half. So this may also have an influence on the way i feel about it.

But the most significant sensation I have about Norwegian Wood is time. Time so thick and slow that keeps track of every second, every gesture and thought, all too righteous, but forgiving.

I loved the sincerity of the main character, Watanabe, not only to others, but to himself and the simple actions that drove his complicated life. The cinema, the boarding school, lunches and snakes, music, literature, conversations, long walks, trains, laundry, roof tops, seas, hair, forests, yellow raincoats, guitars. The calm madness that surrounds all the characters, Watanabe, the women in his life, Naoko, Midori, Reiko, his friends Kizuki, Nagasawa, Hatsumi and his roommate may make you think it is an extreme used by its creator to attract attention, but its just life as some of us has it. There is no bad or good luck, just facts that puzzle the mind to the point of no return. Caught between the past and an uncertain future, Watanabe is wandering in the confined space of his memories and thoughts. The novel and characteristics of the main character have roots into the books he read and the music he listen to, the Great Gatsby, the Magic Mountain.

The death of his childhood friend, who commits suicide for no obvious reason is the start of a long track of sad and weirdly pleasant experiences. A strong emotion and emotional instability drives you so deep into this book and leaves you in the middle of the street surrounded by a thousand strangers, looking for a familiar face.

I think it goes well with Magritte’s paintings. (Portrait of Paul Max, Empire of light, Le bouquet tout fait)

This slideshow requires JavaScript.

Star Wars

Like many other movies, this one has escaped my viewing attention at the right time. Mostly because movies weren’t really a point of interest to me until college when, well, they where easy to get your hands on…

Sadly the time of cinemas was over here, in Romania, due to the new found “liberty” brought by the 1989 revolution.  Cinemas where regarded as a communist symbol, i guess, a symbol of propaganda and carefully selected media for the people. Very few of the old buildings have kept their initial destination, but those that have, are worth it. Don’t think about some marvels of modern science, their beauty resides in the few people that come to watch movies here, the trebling image projected on the screen and, yes, the toilets with signs written in french.

Back to Star Wars. For some time now i have watched people gather around common preferences. Movies are as good as any example of people unifiers, to say so. A good movie, and by good i understand many things that may or may not be considered so by all of you, can act as a leader, can transform beliefs, even if it is for a small period of time. Star Wars must have been one of these movies cause at that time it was new and exciting.

Now to the real point, for the past week i had the flu, so i felt like lying in bed and watching  movies, hence Star Wars from the beginning, or from the end, who has seen them, knows what i mean. Last night i reached episode 4 – A New Hope, actually the first one to be produced. And after seeing the ones produced recently with all the computer graphics, it was kinda funny in a compassionate way,  to see all the aliens that where costumes and masks worn by people, and computers with big control panels and lighted buttons, space ships that looked like fighter aircrafts with guns that were hand-maneuvered by people.

But what i liked the most, and the reason why i wrote all this, is the magnificent scene of the Death Star attack when Darth Vader  is continuously opening what seems to be a bottle. LOL

He was probably shooting or searching on “his radar” but it looks like he’s opening a bottle.  Each time. Come on!

Can’t wait to see episode 5 tonight. As i know myself, i will not be back with comments so please, ravish with what I’ve said already.

Confucius & more

When embarking on a journey of revenge

dig two graves.

I don’t relate to this but it sounds deep. :P Just off my commercial + kindle. Yey! I read 2 books in 2 weeks, and started the third. Love it. Thank you.

Currently reading: Thomas Mann – The Magic Mountain.

Currently listening to: Minuets

Currently into: Realism & Honesty

Currently feeling like: writing short stories & painting dark red

Loosing interest

First i forgot how to write, now i find it annoying and outdated at times  and i can’t put 2 and 2 together. Lately i see that I’m forgetting how to take pictures, i don’t feel the need to anymore, can’t find proper angles of something remotely interesting to shoot. This is alerting and unnatural and has to stop. Why  can’t i do the things i like? What keeps me from it? I’m trying to understand.

Last night i was reading a book that said: “there are 2 kinds of poets: those who feel and those who express themselves, the first are always happier“

Te iubesc

Alte glasuri, alte incaperi – Truman Capote

“…sa-mi iau cu chirie o alta camera intr-o alta viata”

Randolph

Despre asta scriu o carte

E. Canetti

Gog

“Cred ca a fost ultimul gade de stil mare, din timpurile noastre.” 

Gog, Giovanni Papini

Haina cartii

Coperta unei carti se ocupa de promovarea acesteia (pe langa protejarea continutului). Cartilor care nu au nevoie de promovare de acest fel putem sa le punem o coperta neagra si o cruce si am rezolvat framantarea.

Daca autorul decide cum va arata coperta sigur pe aceasta se va gasi viziunea sa asupra subiectului sau macar cea mai reprezentativa imagine.
Ar fi interesant sa poti vedea imaginea cea mai sugestiva pentru cel ce a scris cartea.
Pentru acest motiv as vrea sa se scrie pe carte cine a ales coperta. Daca imi place un autor ma intereseaza sa vad cum isi alege imaginile.

Daca editura alege cartea, lucru prea putin surprinzator, atunci imi explic niste, mmm, serii.., sa le zic prin care nu cartea iese in evidenta ci apartenenta ei la mai sus numita.
O carte perfecta e gandita in cele mai mici detalii. (Asta pentru aia care vorbesc de continut.)

Colline

Cu privirea fixata pe golul din fata si mintea fara de ginduri, Colline vedea lumea asemeni unui orb, din inchipuiri.
Putin dupa, prin praful ce se aseza in forme vazu santierul si surprinse cum in coltul din stinga sus, o frunza e desenta la repezeala pe o bucata de cer.
Zimbi la gindul ca ‘trebuie sa stii unde sa cauti’ , iar gindul ii zambi incurcat si-si vazu de drum.

O girafa roz cu guler de dantela, o luna din care se scurg trompete, dealuri acoperite cu griu in bataia apei, trei buburuze ce zboara deasupra in sir indian si mai la dreapta, mama Andromedei dintr-un cearceaf.
Intinse mana si tulbura imaginea cu cercuri. Apuca apoi pe rind a destrama si crea noi lumi de cute. Fara mare efort, forme cunoscute si unele nementionate in vreo memorie se roteau, dispareau, reveneau combinand culori.
Sapunul cu miros de liliac lasa urme laptoase ce se strecurau hotis printre pietre, asa ca il ridica din apa si il sprijini pe mal.
Acum nu trebuia decit sa le clateasca bine, fara sa se concentreze prea mult la degetele ce preluasera culoarea cearceafului si aspectul prunei confiate.
Pe fata neteda a sapunului se imprimau bulgari de noroi, paie si frunze noi de urzica. Pe fata aspra isi incepuse ascensiunea un melc cu deficit cronic de epinefrina.

Intermitente

Cate carti ar ramane neapreciate daca nu ar fi traduse… Nu s-ar mai regasi pe listele tuturor cu cele mai bune carti citite, ar sta pe rafturi ca niste cutii incuiate carora li s-a pierdut cheia.
Daca nu ar exista “traducerea in romana de…”, ati putea folosi multe dintre carti ca pe obiecte de decor in biblioteca. Daca nu faceti asta deja.

Sunt multe lucruri de apreciat la o carte care iti place: subiectul, stilul, personajele, ironiile, dialogurile, vocabularul, documentarea, readucerea in memorie a unor momente uitate, firul actiunii, geniul scriitorului, surpriza, mirarea, multumirea, etc.

Toate aceastea nu sunt posibile daca nu cunosti limba autorului X si pe-a lui Y, si pe-a lui Z, sau, daca nu traduce cineva cartea.

Traducatorul e, poate, la fel de important ca scriitorul. O traducere buna nu inseamna o traducere corecta.
O traducere corecta poate face orice elev care a invatat limba respectiva la scoala.
O traducere buna! Eh, asta e altceva. Pentru asta, trebuie mai intai sa citesti cartea in intregime, sa iti placa indeajuns incat sa te decizi sa o traduci. Poti sa faci o pauza in care sa iti inchipui cateva fraze mai interesante, cum le-ai traduce incat sa nu isi piarda din impact, cum traduci un joc de cuvinte, cum pastrezi insinuarile, cum inventezi. Un traducator trebuie sa fie creativ.

De doua zile incerc sa citesc Intermitentele mortii de Saramago. Traducere: Georgiana Barbulescu. Uneori imi dau seama de intentiile autorului, de stilul lui. Asta cand nu citesc o fraza lunga de jumatate de pagina care in loc sa creeze un moment de suspans sau un labirint de cuvinte pe care vrei sa-l rezolvi se prelungeste intr-o gramada de cuvinte asezate pentru ca suna bine, pentru ca sunt neologisme, fara continuitate, aruncate in sila. Alteori dintr-un dialog valmasit, separ personaje.

Dialogul incepe de la mijlocul randului, unde a ramas cu ultimul punct si se continua, majuscula dupa virgula, dupa virgula pana la sfarsitul sau,…si al meu, inevitabil. Nu stiu cine a ales sa arate asa,

Cand stiinta se intalneste cu religia, varianta Capek

Timpul cel mai potrivit pentru o carte e timpul cand intelegi totul fara a fi nevoie a-l irosi cu o a doua citire. Cand ai chef de citit, cam fortezi timpul unei carti.
Cateva elemente:
Carburatorul – un mecanism cu “ardere perfecta” care necesita o cantitate infima de materie (orice fel de materie…) pentru a produce energia necesara sa ii sustina operarea constanta “luni in sir”. Efecte secundare: produce Absolut.

Vian-Abaluta-Cioran

Ma hotarasem sa citesc, in sfarsit, Toamna la Pekin. Ca sa atenuez introducerea brutala in lumea lui Vian am inceput cu prefata, evitand cu tact pasajele care mi-ar putea dezvalui prematur vreo e(in)volutie. Nu-mi plac frazele in care prefatatorul se hotaraste sa sumarizeze intreaga carte omorandu-ti astfel orice chef de a o mai citi in urmatoarele 3-4 luni, dupa care mai uiti cate ceva. Nu a fost cazul.
Iata-ma, deci, in plin avant prin absurd, in care nu e vorba dupa cum v-ati astepta, nici de vreo toamna (propriu-zisa), nici de Pekin, cu toti receptorii deschisi. [Avand in vedere ca nu scriu inca prefate :| voi dedica un articol acestei carti in care daca nu voi strica toate surprizele, macar voi determina pe cativa sa o citesca.] Imi inchipuiam, inca o data, cu mirare si bucurie cum se formeaza personaje si imagini in mintea unor oameni care dispun si de abilitatea de a le transpune pe foaie si-mi dau seama cu stupoare ca nu stiu boaba de franceza.
Sa poti traduce cartea asta trebuie sa-ti placa, sa dispui de ceva imaginatie, sa te cuprinda acelasi (pre)sentiment pe care l-a avut scriitorul si pe care il transmite vreunui cititor oarecare.
Aici intervin Constantin si Gabriela Abaluta , pe care ii respect pentru o treaba bine facuta. Nu am cautat celelalte carti ale lui Vian sa vad daca tot ei sunt responsabili, dar cel putin la Spuma zilelor as inclina spre duo.
Uitam sau nu vedem lucrurile care sunt chiar in fata noastra, dintr-un avant uneori stupid de a cauta mistere in toate umbrele. Detectivi de ocazie cu caietul de presupuneri la subrat.
O carte e frumoasa pentru ca multi oameni “lucreaza” la ea.
Era un articol printr-un ziar despre scriitorii din umbra, cei ce scriu carti pentru altii, un fenomen din ce in ce mai prezent, acum ca expunerea “cu stil” pe care o abordeaza celebritatile e fie o autobiografie :| , fie o carte “de viata” cu numele si mutra lor pe coperta.
Ziarul mai sus mentionat are si o revista-sora in al carei numar din august sunt doua scrisori de la E.M. Cioran. Ma rup de inca 6,5 lei (impreuna:ziarul si revista, fac 10 lei, hmm..) si o cumpar ca sa gasesc ca scrisorile sunt de la Cioran catre Abaluta, cu referire la cateva poeme pe care acesta din urma i le trimisese.
Textele au fost scrise in franceza cu exceptia unor cuvinte in romana de catre un Cioran instrainat, care cere ingaduinta pentru conditia sa.

“…parasind Romania … am observat cu mare regret, ca sute de cuvinte pline de forta imi scapa si n-as vrea nicidecum, ca sa inteleg sensul, sa recurg la dictionarul unei limbi care a fost si a mea si este, dupa parerea mea, cea mai poetica din toate limbile latine. Sunt din nefericire un instrainat. Aratati-mi, va rog, oarecare ingaduinta pentru aceasta conditie, de care numai Istoria e responsabila.”

Acum o sa caut si citesc ceva de Abaluta.

Despre carti

voi scrie azi, poate si maine si din cand in cand in mod sigur. Trecand peste ce reprezinta o carte in conceptia individuala si colectiva o sa incep de la primul amanunt.

Cum alegi o carte?
Cea pe care o citesti acum, de exemplu, cum ai ajuns la ea? Alegem carti dupa nevoi (mai mult sau mai putin spirituale :) ):
-pentru invatat;
-pentru informare;
-pentru relaxare;
-de plictiseala si sa treaca timpul (in calatorii);
-sa nu ramai pe-afara (subiectului);
-la moda (bestseller);
-recomandate;
-scrise de autorul X (pentru ca ai mai citit si ti-a placut, pt ca e notoriu);
-carti de care nu ai auzit niciodata (sau din intamplare);
-(tot)ce gasesti in biblioteca;
-pt ca ai primit un cadou;
-pt ca titlul ti se pare interesant;
-pentru ca e mai mica si scrisul e mai mare si o sa citesti mai repede. :mrgreen:

Ar fi bine de citit cel putin o carte din fiecare categorie.

Al doilea amanunt ar fi: cat de indulgent esti cu o carte?
Ma refer la cele in care inceputul e plictisitor, plictisitoooooor, băăă, hai odata cu subiectul alaaa!!!
Eu am invatat dintr-o carte pe care am citit-o demultisor ca in functie de rabdarea fiecaruia (la mine mai mare) poti sa acorzi si un intreg capitol pana renunti la ea. In felul asta cam stii ce se intampla, daca vrei sa (iti) motivezi de ce ai renuntat sa o citesti si poate mai incolo chiar e interesanta.
Ce ai pierdut daca nu e? Ceva timp, dar ai macar o idee pe ce l-ai pierdut.
Sunt carti la care merita sa te plictisesti la inceput, incercati.

Cu ce ramai?
Sunt carti pline de informatii de tot felul si-s unele din care iei doar o chestie, poate ar fi bine sa o notezi undeva, sigur o sa uiti numarul paginii dupa o saptamana. :)

Introducerea in categorie a fost facuta de cartea lui Mircea Luca, “Cele patru dimensiuni ale memoriei”. Da, nici eu n-am mai auzit de el, e un fost (cred ca a si murit :| )profesor la Universitatea Bucuresti.

Ce-o sa fie mai departe om vedea. Am incalecat pe-o sa.

“Cele patru dimensiuni ale memoriei”

Schwarz
…
Lumea pe care o reprezinti ma intereseaza din ce in ce mai putin; ce e batranetea decat o inchidere gradata in sine?
Mai mult de atat. Oare nu esti in stare sa vezi ca reproducrerea amintirii e un fel de viol al cunostiintei, ca autopsia cea mai ingrozitoare nu e cea a carnii, ci descompunerea mintii in ganduri, dorinte, sentimente…?
Lasa-ma sa cred in unicitatea actului trait, in imposibila lui repetare, chiar in memorie.
….

Nelu
…
Poza asta?
Zice: Uite-te bine!
Ce sa vaz eu in poza aia? Unu…cu palarie de pai pe-o ureche si o tigara, din aia groasa si neagra in coltul gurii:
-Asta-i Churchill, zic.
-Nu-i Churchill, zice, asta-i leguma.
Zic:
-Leguma?…Asta-i un porc, domnu’.
Se uita la mine suparat, da’ vad ca nu-i suparat. Se uita numa’ asa, ca adica unde-i respectul de trebe sa-l mai aratam din cand in cand… prin lume…ca altfel se ofileste si nu mai deosebesti intre porci si magari.
-Nu e porc, ma! zice, parca mi-ar fi luat vorba din gura, asta-i magar, ma, magar ca tine!
…Zic:
-Pai daca asta-i magar, si eu magar, cum facem sa nu ma simta?
Se uita la mine atent sa vada daca-mi bat joc de el si vede ca-mi bat joc de el.
… :))

…Eu eram sigur ca domnu’ Schwarz nu dormea, asa ca n-am inteles, deci i-am zis imediat:
-Am inteles.

Comisarul

… te voi servi si pe dumneata, la fel cum ii servesc pe putinii mei vizitatori, cu o ceasca de cafea “Inka” pe care ti-o voi aduce intr-un pahar de plastic “Alpinist”. Si voi adauga acestei superbe tratatiuni o tigara superlunga “Cismigiu”.
Nadajduiesc sa nu te supere aceste neisemnate jocuri ale spiritului…

Blondu’
…
Zic deci! Iaca ca iese barbatul, iaca ca iese si Leguma, ies amandoi in curte si barbatu’, individu’ din birja ii zice lu’ Leguma:
-Tata socrule, tu fii tare ca o stanca, nu uita ca esti romanca!
Poate n-a zis chiar asa. Eu am auzit numai inceputul si restu’ m-am gandit ca treb’e sa fie cum ti l-am spus mai ‘nainte, ca am in bucatarie un stergar cusut de mana, alb pe fond rosu, dom’le, o minunatie! si scrie pe el cum ti-am spus: ” Tu fii tare ca o stanca, nu uita ca esti romanca!”
….
Se uita la mine de sus si-i picurau pe obraji picaturi mari, stralucitoare si galbene, stele, dom’le, sau felinare.
…

Mircea Luca